Eseuri
-
Ceremonia dura si seducatoare
-
Magia ne permite sa surpindem iar si iar acele momente care nu numai ca ne modeleaza vietile, dar care ne pot extinde posibilitatile existentei: acele momente in care o stim cu bucurie si cu o intuitie care transcede cuvintele, atunci cand devenim mai mult decat un individ singur si izolat, impovarat cu o existenta cauzala.
Cativa ani a avut loc o negare si incercari de a submina ceremonia in magie: au aparut o multime de ritualuri scrise peste noapte si lucrari de tip “chaos magick”. Aceasta, totusi, porneste de la o neintelegere a naturii ritualului ceremonial. In esenta, exista doua tipuri de lucrari ceremoniale in magie: ceremonia dura si ceremonia seducatoare. Prima este esentialmente ritual folosit pentru magie interna – sa produca/provoace/inspire schimbari in interiorul constiintei celor care participa. Al doilea este (sau ar trebui sa fie) o reprezentatie, un spectacol care ii transporta pe indivizii participanti intr-un alt taram si care le angreneaza intreaga fiinta. Totusi nu este o posesie – ci mai degraba o stare a mintii dezvoltata, o noua cale de a te separa de existenta “de zi cu zi”, una in care toate elementele(minte, corp, emotii etc.) sunt un tot unitar. Un ritual ceremonial seducator este un eveniment artistic de cea mai inalta calitate deoarce este o incercare constienta de a face acauzalul real in timp cauzal. Totusi, ca orice performanta artistica, un ritual poate fi bun, indiferent, prost sau grozav, in functie de talentul si abilitatile acelora care-l inteprind. Daca este una din primele trei, atunci nu-si va atinge scopul.
O reprezentatie nemaipomenita este una care surprinde esenta ritualului – care aduce acauzalul, care “deschide un nexion” si care astfel are puterea magica de a transforma. Binenteles, acesta este un eveniment rar – mai ales in zilele noastre – un exemplu ar fi o superba interpretare a unei drame sau a unei simfonii, care necesita atat talent, cat si pregatire. Din pacate, in trecut ca si in prezent, ritualurile ceremoniale atunci cand sunt incercate sunt inteprinse in general de participanti inepti si cu putina sau fara pregatire si putina sau nici un pic de empatie cu magia pe care ritualul o re-prezinta. Astfel ritualul este ineficient din punct de vedere magic: non-inspirativ pentru participanti/congregatie.
Mai mult, elemente de amagire, deziluzie (in ceea ce priveste “magia”) sunt cel mai adesea intalnite. Astfel de “spectacole” tind sa confime ideea gresita ca formele ceremoniale sunt fie plictisitoare, fie depasite, ori ambele.
Un ritual ceremonial trebuie sa fie insufletitor– si sa trezeasca sentimente “numinoase”. Trebuie sa stimuleze toate simturile – pentru ritualul seducator intr-un mod subtil; pentru ritualul dur intr-o maniera evidenta/clara. Esentele, uleiurile si parfumurile trebuie sa stimuleze simtul olfactiv; ochii trebuie stimulati de culori si imagini; auzul de sunetul incantatiilor, muzicii, cuvintelor; intelectul de simboluri/continut/intentii; pasiunile de spiritul sau de elanul reprezentatiei si poate suspinul/gesturile unui individ sau a indivizilor care joaca un anumit “rol”, stilul lor vestimentar(sau nuditatea) si miscarea lor scenica.
Un ritual ceremonial este o seductie – a participantilor/congregatiei de catre cel/cea/cei care il dirjeaza sau de insasi puterea ritualului deoarece ritualul captureaza ori transforma un aspect sau aspecte ale acauzalului. Aceasta seducere e subtila daca ritualul este unul seducator si evidenta/aspra/stridenta daca este unul dur. Dar prin natura lui are intotdeauna o structura temporala, caci mereu este un nexion catre acauzal – daca este un ritual magic autentic, si anume unul care poseda energie/putere acauzala(sau magica) atunci cand este inteprins. Ambele aceste aspecte – structura temporala si nexionul – sunt importante.
In continuare fiecare va fi analizat separat.
Mai intai, structura temporala. Aceasta inseamna ca ritualul are un inceput, o parte de mijloc (sau ‘actiune’/dezvoltare) si un sfarsit bine definit: este limitat intr-un domeniu temporal, cauzal, si in timp ce o anumita reprezentatie poate fi ‘rapida’ sau ‘lenta’ in functie de ton sau de intensitate, este in general de o anumita durata.
In al doilea rand – un nexion. Aceasta inseamna ca in forma si continut (e.g. tehnicile folosite pentru a atrage energie magica) este eficient – acceseaza formele/simbolurile/etc. necesare pentru scopurile lor. Asta inseamna mai mult decat ca “produce emotie”. Emotia se naste sau ar trebui sa se nasca din reprezentatie prin efortul si talentul actorilor.Mai degraba, o astfel de accesare inseamna ca re-prezinta anumite elemente acauzale intr-o forma accesibila, precum arhetipuri sau simboluri numinoase. Aceasta necesita o asa numita “creatie artistica” – si aceasta insasi poate fi de calitate variabila, la fel ca in muzica sau orice alta aspiratie creativa. Totusi majoritatea creatiilor artistice, ca ritualuri, nu sunt eficiente: ele nu manifesta acauzalul, desi pot produce emotie si poate ocazional, intuitie si patrundere. Emotia, totusi, nu este magie – la fel cum nici “stimularea intelectuala “ si/sau comportamentul indisciplinat nu sunt, desi astfel de lucruri rezulta si sunt asteptate sa rezulte din ceea ce trece ca “ritualuri magice” in zilele noastre. Doar rareori o creatie ajunge sa fie magica, si anume, un nexion, in ciuda intentiei persoanei sau persoanelor care inteprind astfel de creatii. Astfel, nici un dram de dorinta, nici un dram de intelect nu poate face sau crea un ritual care este eficient din punct de vedere magic. Doar rareori o creatie devine sau este magica. Poate deveni astfel datorita “aurei” sau “traditiei” care o inconjoara (partial datorita reprezentatiilor anterioare) – dar chiar si in acest caz totusi trebuie sa posede anumite aspecte care acceseaza acauzalul direct. Este magic atunci cand este acea entitate rara: o creatie magica autentica.
Structura temporala si accesarea unui ritual inseamna ca un ritual autentic, odata ce este creat si transmis prin traditie, trebuie respectat pentru ceea ce este: interpretarea eficienta necesita fidelitate la limitele temporale si la structura interna - in termenii tuturor elementelor formalizate precum cuvinte, cantece, simboluri, imagini, culori. In afara de asta, poate fi (si intr-adevar, ar trebui sa fie) interpretare artistica, o insufletire a originalului de catre talentul si abilitatile interpretilor. Un ritual magic autentic este o opera de arta – si necesita “interpretare” ,si anume, o executie care sa manifeste acauzalul. Este, pe scurt, o expresie cauzala constienta a aspectelor acauzalului – si in interpretare traieste atat in cauzal cat si in acauzal. De aici si puterea lui de a transforma. Trebuie reamintit ca numai magia ceremoniala e discutata aici – cele spuse mai sus nu implica ca numai formele ceremoniale sunt eficiente ca magie. Mai sunt multe alte forme si mijloace de accesare a acauzalului.
Fiind data aceasta cunoastere, ar trebui sa fie evident ca exista foarte putine ritualuri, scrise si transmise, care sa aduca in prezenta acauzalul si care, intr-o interpretare inspiratoare, sunt capabile de a transforma fie constiinta altora sau de a produce schimbari in insusi planul cauzal. Anume, exista foarte putine ritualuri care poseda in forma scrisa potentialul de a fi un nexion catre acauzal: si chiar si acestea necesita executie inspirationala: repetitie, planificare, intentia sau dorinta corecta... Pe scurt, crearea unei “atmosfere” si abilitate in interpretare. Ritualurile care prolifereaza astazi – si majoritatea acelor vazute ca fiind “traditionale” – pot in inteprinderea lor sa ocupe anumite momente de timp cauzal si chiar pot umple unii indivizi de emotie (si plictiseala este o emotie), dar nu sunt si nu vor fi niciodata magice.
Dintre ritualurile care exista, acelea din “Cartea Neagra a lui Satan” impreuna cu alte cateva(precum Ceremonia Rechemarii in diversele sale forme) se situeaza la rangul de lucrari magice supreme. Cateva alte ritualuri poseda potentialul de a face chiar mai mult la nivel cauzal (e.g. ritualurile celor Noua Unghiuri) – producand schimbari aeonice.
Astfel explicata, Magia Neagra autentica ajunge la indemana tuturor: pentru prima oara in istorie. -
Lucrarile Intunericului, Magul si Magia Neagra
I - Lucrarile Intunericului
Inca din cele mai vechi timpuri, de cand oamenii isi ingropau pentru prima oara mortii, Magia Neagra a reprezentat una din cele mai temute practici din societate. Cand exista foamete, molimi, conditii climatice extreme, razboaie si crime care hartuiesc rasa umana, de ce i-ar mai pasa cuiva de o persoana solitara sau un grup incantand, intepand figurine de ceara si conversand cu fiinte pe care nimeni altcineva nu le poate vedea sau auzi? Pana in perioada actuala a fost indiscutabil faptul ca Lucrarile Intunericului detin puterea de a infecta masele cu boli, de a provoca furtuni sau inundatii, de a influenta deznodamantul unui razboi, sau de a poseda pana si cel mai inocent om pentru a comite crime sau chiar suicid. Este raul nevazut, lucrul inexplicabil care pandeste in umbrele istoriei omenirii. Oamenii au crezut in Magia Neagra pentru ca alternativa era mortala. Puterile Intunericului erau considerate la fel de reale precum furtunile care brazdau cerurile, iar timp de milenii aceste Puteri au fost vazute drept sursa nenorocirilor rasei umane.
Astazi, in timpurile noastre de iluminare intelectuala, suntem blestemati sa ne inchipuim ca detinem o intelegere solida a realitatii, respingand si denuntand tot ce nu poate fi usor categorizat, etichetat si “pus la dosar”. In timp ce multi cred in Dumnezeu, iar unii inca se roaga, sunt si mai putini aceia care Ii aud vocea sau Ii vad ingerii. Sunt putini cei care cred ca El are vreo putere aici, in lumea noastra a dovezilor stiintifice si a faptelor verificabile. Sunt doar cativa din miliardele de fiinte umane de pe aceasta planeta, care locuiesc in mediul urban, care sa se auto-proclame profeti ai lui Dumnezeu… Unde odata erau atat de multi, acum sunt doar cativa. Acesti cativa fanatici sunt numiti teroristi, sau in cel mai bun caz, potentiali delicventi; acesti cativa care Vad, care Aud si care in consecinta nu se tem de nimic. Intr-o lume fara Divinitate, este uimitor faptul ca frica pentru diabolic inca persista. Exista in interiorul mintii omenesti ceva care Stie. Este o intelegere atavistica care a fost ingropata sub secole de stiinta si educatie, care sopteste “Se lasa rau”.
In aceste Planuri Inferioare ale cauzalitatii, exista in mod sigur o dualitate. Lucrurile au substanta prin virtutea celor opuse lor. Exista cu siguranta zi si o indisputabila noapte. Exista umbra si lumina. Exista oameni puternici si oameni slabi. Exista Magie Alba si in mod sigur exista si Magie Neagra. Pentru a intelege ce este Magia Neagra trebuie astfel sa-i definim mai intai opusul. Magia Alba este folosirea fluxurilor si a fortelor care exista in afara razei senzoriale normale pentru a declansa anumite schimbari in lume in cea mai benefica maniera cu putinta. Deasemenea, Magia Alba este actul ritual si spiritual de a lucra cu puteri, arhetipuri, entitati si simboluri a caror natura este altruista si benevolenta.
Exista o dragoste, o compasiune si o lumina in inima care se pogoara asupra Operatorului Magiei Albe. Este o “sfintenie” care inconjoara cercul ritualic atunci cand Lucrarile Luminii sunt inteprinse.. Magia alba este darnica si afectuoasa. Magia Alba presupune folosirea tuturor energiilor si puterilor oculte in a aduce fericire si crestere pozitiva. Magia Alba este forta manifestata a tot ce este benign si drept. Putini recunosc puterea Magiei Albe si chiar si mai putini si-o asuma pentru a deveni Magicieni Albi, Magi, care au atat responsabilitatea, cat si abilitatea de a face aceste lucruri. Atunci, Magia Neagra este folosirea puterilor din interiorul si din exteriorul Magicianului pentru a aduce anumite schimbari in el insusi, in lume si in locuitorii ei in cea mai sinistra maniera cu putinta. Magia Neagra este deasemenea actul spiritual si ritualic de a lucra cu puteri, arhetipuri, entitati si simboluri a caror natura este maligna, diabolica, malefica, sinistra.
Cand cineva cheama Puterile Intunericului, un rau bine determinat cuprinde intreaga incapere, o negreala sufocanta cu care nu te poti tocmi si care nu poate fi oprita din cursul ei devastator. Atunci cand Demonul vine in fata Magicianului, cu respiratia Sa infioratoare si privirea Sa de gheata care face ca pana si tarana sa se cutremure, fara indoaiala, acestea sunt Lucrari ale Intunericului.
In momentul in care Vrajitorul isi exercita vointa de a lua viata unei alte fiinte umane printr-un blestem si emisarii intunericului se reped din iad, suierand prin Templu, linia dintre Negru si Alb este trasata foarte clar. Acestea sunt Lucrari ale Intunericului. Oricine care afirma ca nu exista Negru si nici Alb, se afla in mod sigur in Uitare si Ignoranta si ar face bine sa ia in considerare aceste randuri si sa descopere pentru sine unde se termina raiul si de unde incepe iadul.
Aceasta este calea catre o putere inimaginabila, spre o Intunecime si un rau care gonesc prin Magician ca fulgerul. Aceasta este poarta catre inexplicabil, unde cei puternici se ridica ca zei, iar cei slabi se pravalesc in cenusa. Aceasta este linia de argint dintre umbre si lumina.
Acesta e pasul care o calca.
II - Magul Negru
Toata lumea si-a intersectat la un moment dat drumul cu Magul Negru, cel mai adesea cunoscandu-l personal ca prieten sau coleg de munca, dar totusi fara sa aiba nici cea mai mica suspiciune ca el este detinatorul Puterilor Intunericului.
El este adolescentul slab si palid imbracat in negru si cu piercing pe fata. El este tanarul sau tanara care arde lumanari negre in dormitor pentru a influenta rezultatul unui examen. El este metalistul barbos si pletos care canta la chitara si urla versuri violente. El este figura ascunsa intr-o mantie care se duce in desert ca sa evoce raul. El este preotul care a vazut prea mult pacat si prea putin din Dumnezeu. El este presedintele care conduce lumea de la varful ascutit al stiloului. El este sotul si tatal pe care nimeni nu l-ar suspecta.
In umbrele fiecarei mari civilizatii si in colibele de paie ale fiecarui trib nomad, Magul Negru a prosperat. El a fost Faraonul si Papa, sclavul si cuceritorul, savantul si lunaticul. Cand imperii si religii au stapanit si au trecut, cand mantuitori au aparut si au fost inlaturati, el era acolo, privind, intinzand maini invizibile pentru a-si pava calea propriei agende.
Magul Negru nu cunoaste nici un Dumnezeu si nici nu urmeaza poruncile vreunuia, caci el este Marele Arhitect al propriului sau univers. Pentru el, nu exista nici o chestiune de morala sau damnare, ci numai ca vointa lui sa fie infaptuita. Fie ca si numai o singura viata sa infloreasca si un milion sa fie stinse este de putina importanta pentru el, cat timp vine imparatia lui.
Pe masura ce vrajitorul isi foloseste sabia de putere si aduce natiuni si lumi sub controlul lui, el curand descopera ca nu mai joaca rolul unei maiestati supreme cu puterile lui de zeu, dar ca fiecare celula a lui este imbibata chiar cu acele forte pe care el odata era nevoit sa le cheme. El descopera ca la mentionarea numelui acestuia, demonul apare si este gata sa-l asiste in prabusirea unei lumi care nu este suficient de perfecta. El descopera ca acele lumi dincolo de materie sunt mai comfortabile decat praful si durerea mortalitatii si astfel el exista dincolo de umanitate, iar toate necesitatile si dorintele lui se indeplinesc inainte ca el sa si le doreasca constient si ramane doar cu singura problema de a-si indeplini Destinul absolut. El nu mai joaca rolul unui Zeu. El este un Zeu care joaca rolul unui om. Ascensiunea lui este cimentata pe masura ce exaltarea sa in puteri infinite nu mai este imintenta, ci este o realitate prezenta. Aceasta este Calea Magiei Negre si Calea Ascensiunii. Este calea pe care cu totii calcam, sau suntem aruncati la marginea drumului.
Amatorul
Orice calatorie trebuie sa porneasca de undeva, chiar daca nu este cel mai dorit loc de a incepe. Privind retrospectiv, Magul Negru va realiza ca singurua metoda de a porni pe Cale este de a incepe ca Amator.Asta este cumva absurda si paradoxala geneza a Amatorului. El are la indeamana cheile pentru toate puterile la care tanjeste; totusi totul pare atat de indepartat. El are o vaga idee asupra a ce vrea, dar nu poate vedea pasul urmator.
Amatorul incearca cate putin de ici, cate putin de colo, totul cu ochii inclestati si cu degetele incrucisate. Foarte putini care urmeaza calea intunecata au de la inceput un sistem calauzitor sau un mentor. Majoritatea vor cumpara sau imprumuta orice carte pot, le vor citi fara sa aiba o baza pentru contextul scrierii si vor incerca orice ritualuri pe care le pot face cu usurinta. Cu siguranta cativa ochi de amator scaneaza aceste randuri, intrebandu-se daca acest sait ii poate ajuta in a intelege ce directie ar trebui sa urmeze.
Aceasta faza initiala a dezvoltarii Magice este cea care determina viitorul spiritual al Amatorului. Majoritatea oamenilor cauta supranaturalul, Divinul sau Intunericul, viziunile fenomenale ale profetilor. Totusi, odata ce acesta apare chiar in fata lor, ei pot realiza ca, cu toata sinceritatea, prefera ideea ca aceste facultati sunt prezente intr-o realitate abstracta care trebuie sa ramana departe de a lor.
In aceasta joaca initiala cu puterile Magiei Negre, acest tip de Amator fara sa-si dea seama va trai experienta incercarii grele a succesului. O vraja va merge, o Poarta se va deschide si demonii se vor aduna in jurul diletantului. Indiferent de situatie, Amatorul va realiza ca s-a cufundat prea adanc si va cauta cu disperare iesirea de urgenta a Iadului.
In schimb, adevaratul Mag Negru, desi numai un Amator, va gasi adictie in acest intuneric. El va lasa vartejul sa-l ridice de la pamant si va lua succesul initial ca pe un semn al Destinului si nu ca pe un augur al pierzaniei.
Neofitul
Urmarind ascensiunea magica a Magului Negru, observatorul obiectiv va observa un anumit moment cand experientele superficiale inceteaza si Lucrarea incepe. De regula Neofitul s-a eliberat de majoritatea emotiilor conflictuale si de ramasitele religiei de cand era Amator, luptandu-se cu fostul sine si iesind invingator. El cu voce tare si-a batut joc de icoanele care i-au reprezentat fosta credinta si morala si s-a indepartat cu toata forta de hoardele fara suflet ale societatii. Acum, el se poate concentra pe acea stea sclipitoare, aparent insesizabila.
Cautand printre zeci de carti, unele nume si cuvinte au fost marcate in pagini si au fost repetate prin texte. Nume ca Aleister Crowley, Kenneth Grant, John Dee, Arthur Edward Waite, S.L. Macgregor Mathers, Franz Bardon, Eliphas Levi si A.O. Spare. Nume ca evocare, invocare, chakre, aura, sinele superior, dublul eteric s.a.m.d. Aceste nume si cuvinte lucesc in mintea neofitului, rasunand cu o forta hipnotizanta. El era incapabil de a-si gasi directia si directia l-a gasit pe el, conducandu-l la acesti oameni si la aceste subiecte. Este totul atat de coplesitor, ametitor, dar totusi captivant. Jocul ocult pe care-l juca s-a evaporat si in locul lui se dezvaluie o lume a posibilitatilor nelimitate. In loc sa se duca la sectiunea New Age a bibliotecii, acum se poate duce direct la vanzator. El nu are timp de pierdut pe rasfoiri suplimentare. Are treaba de facut. O cautare dupa autor, o cautare dupa subiect, orice lucru care-l poate duce direct catre lucrarile acelora care Stiu.
Aceasta graba defineste stagiul Neofitului. El se ingroapa in noile sale carti, scrise de Maestri ai Magiei, deseori confuz de vocabularul lor, dar totusi captivat de intelesul lor. El studiaza ritalurile si invata formulele magice stiind exact ca, fara rezerve, toate acestea vor fi ale lui in timp.
In acest punct dependenta devine de neinduplecat. Viata pe care el o stia inainte este lasata in urma, iar el stie ca nu exista compromisuri. Aici Magicianul isi alege Calea; o alegere pe care nu o va trada niciodata.
Practicantul
Este o mare prapapastie intre Magia in teorie si Magia in practica. Teoria a fost examinata temeinic. Numele si numarul Bestiei este cunoscut. Tot ceea ce ramane de facut e descoperirea esentei acesteia.
Practicantul Magiei isi aduna notitele pe care si le-a facut ca Neofit si se pregateste pentru drumul lui ca Mag Negru. Cel mai adesea, primul sau pas este construirea sau achizitia de unelte ritualice. Desi acest lucru se poate sa fi inceput de cand era Amator, totusi acum e vazut ca fiind incomplet si are nevoie de revizuire.
Cutitul de vanatoare este inlocuit cu un pumnal ritualic cu maner negru, bolul de cereale face loc unui ceaun de fier, iar cutia de carton e aruncata in favoarea unui altar din stejar solid. In acest proces, Neofitul este indepartat si Practicantul se apropie.
Odata ce templul este pregatit, Practicantul incepe sa ia Destinul de coarne. Isi deschide cartile si citeste Incantatiile. Ingenuncheaza in liniste si simte puterile cuprinzand intreaga camera. Isi spune poruncile si le trimite cu fumul lumanarilor pe masura ce le stinge.
In aceasta etapa, Magul stie ca trebuie sa puna in actiune acele lucruri pe care le-a invatat. El isi vede dansand in fata sa toate dorintele si le apuca una cate una. Totusi, el inca are un simt al limitarii. El simte ca este peste el sa evoce la manifestare vizibila legiuni de demoni pentru a-i implini porunca. Stie ca are putere si ca poate influenta mediul inconjurato, dar nu concepe cat de multa putere asteapta sa fie dezlantuita.
Practicantul face pasi marunti spre Maestrie, speriat ca daca sare poate cadea. El se uita la granitele noii sale lumi, calcand usor, inapt in a intelege ceea ce este Nelimitat.
Momentele petrecute ca Amator, arzand lumanari si facandu-si vise sunt revizuite; flacara care se ridica din fitil acum incorporeaza insasi puterile Magiei. Ochii Practicantului sunt deschisi catre faptul ca ritualul nu este suma totala a actiunilor fizice cuplate cu o vaga dorinta. El observa curentii energetici care se misca prin toate lucrurile si invata prin propriile sale experiente metafizice maniera exacta prin care pot manipula acei curenti in avantajul lui.
Nivelul specific al Practicantului este acela in care realitatea Vrajitoriei este solidificata in mintea Magului, iar aplicatiile misterelor sale devin cimentate in fiinta sa. In aceasta etapa el devine un participant activ in Lucrarile Intunericului si nu doar un spectator curios.
De asemenea, in aceasta etapa a Practicantului, Magul Negru va tinde sa-si exorcizeze demonii credintei sale anterioare. Anii de amatorism nu au fost luati in seama niciodata suficient de serios pentru a garanta un astfel de divort fata de fostul sau sine. Timpul petrecut ca Neofit in Magia Neagra a fost atat de plin cu noutati, un timp al cunoasterii si experientei ritualului si Magiei, caci nu s-a putut opri si examina metamorfoza interna care s-a petrecut din momentul in care a facut primii pasi pe Calea Mainii Stangi. Pe masura ce puterile lui latente si constiinta este deblocata si dezlanuita, deseori el va descoperi o furie ascunsa in interior, un demon necunoscut care nu este al Caii Negre, nici a fostei lui vieti, dar care a luat fiinta numai cand cele doua au inceput sa intre in coliziune.
De regula Practicantul isi va incepe divortul spiritual printr-o incercare de a distruge ceea ce a fost odata, prin schimbarea infatisarii fizice a ceea ce este in prezent. Isi va lasa parul lung sau se va rade in cap si-l va vopsi sau si-l va decolora, se va imbraca in hainele cele mai negre sau cu cele mai aprinse culori, va anunta public emergenta acelei fiinte care salasluia odata inauntrul lui, Vrajitorul Negru, Cel Rau, care acum preia viata individului. El va incerca din greu sa se reafirme fata de el insusi, deseori spandu-le celorlalti in diverse feluri ca nu mai este aceeasi persoana care candva ingenunchea in fata lui Dumnezeu si tremurand la senzatia ca ceva vine din noapte. El jura ca va deveni acel ceva Intunecat, acel vanator din umbra. El jura ca va deveni ceva – orice – altul decat cel care candva a fost.
Prea des Practicantul este distras prin aceste demonstratii de la realitatile Magiei Negre si puterea pe care aceasta o poate oferi. Isi va arde Biblia, Tora, Talmudul si Coranul. Ritualul lui va fi o profanare a sinelui precedent – nu direct, caci el trebuie sa fie atent ca niciodata sa nu lase torentul sa-i atinga identitate schimbatoare, neconstanta, in dezvoltare. Incapabil, in acest moment, de a-si lua pe deplin responsabilitatea pentru propriul Destin, el ataca institutiile trecutului si pe toti emisarii lor.
Deseori el va fi plin de furie pentru el si fostele sale “slabiciuni”, vizibile numai odata ce incepe sa guste puterea pe care se straduieste sa fie capabil s-o vada. Ulterior isi va da seama ca toate lucrurile sunt etape si chiar si trecutul lui a fost o unealta pentru viitorul lui.
In timp ce un numar important de Satanisti moderni sunt constant in aceasta stare de furie, singurul lor scop fiind acela de a divorta fara succes de trecutul lor, majoritatea celor care au urmat calea pana aici vor constata ca Ascensiunea lor continua. Ei trec acum prin aceasta etapa a ereziei si a profanarii si apoi vor trece la propria propria dobandire a puterii si a controlului. Ei sunt impacati cu cine erau ei odata si sunt daruiti spre ceea ce sunt acum . Ei pun in practica serioasa acele lucruri care i-ar ridica si i-ar impinge inainte. Practicanyul se bazeaza pe sine insusi si pe invataturile pe care le poate citi si discerne pentru a-si schita drumul de urmat si il urmeaza cu siguranta.
Unii Practicanti pot ramane asa pentru ani de zile; unii pentru tot restul vietii. Un mare potential de crestere si Ascensiune poate fi experimentat lucrand ca Practicant solitar. Daca Magul Negru se poate uita oriunde si gasi cunoastere, el nu se va gasi niciodata in situatia de a-i lipsi experientele din care sa poata creste si invata. Este o intreaga lume a Ascensiunii pe care, totusi, o neglijeaza daca ramane atat mentor, cat si student.
Initiatul
Doar atat se poate atinge cand individul sta singur in calea nenumeratelor obstacole din calea cresterii lui. Magicianul nu poate intelege dificultatea absoluta a sarcinii Ascensiunii pana cand greutatile nu au fost atenuate. Privind retrospectiv la sinele lui de dinainte cu un mare dram de sinceritate, un suspin lung de care nu era nici macar constient ii iese din piept.
Practicantul este capabil de mult mai multe decat a realizat initial. Devine mai evident, odata cu completarea fiecarui ritual si culegand fiece recompensa, ca Magia nu este nici de oprit, nici limitata. El descopera ca poate Magia este unica constanta si ca el este cel care are nevoie sa se extinda cat de mult poate, nu Lucrarile Intunericului, caci ele simplu sunt si au fost din totdeauna. El este substanta straina injectata in fluxul sanguin al Raului si astfel el este cel care trebuie sa se adapteze si sa fie forjat de Puterile care trec prin el.
Uitandu-se prin cartile care l-au invatat atat de multe, citind lucrarile Maestrilor, Practicantul vede o tema comuna: majoritatea au facut parte si au excelat in cel putin un Ordin ezoteric sau Loja Magica inainte de emergenta lor ca revolutionari spirituali. Majoritatea au lucrat si au studiat in cadrul unui sistem practic de crestere Magica. Nici unul din ei nu a ramas practicant solitar de la inceput pana la sfarsit.
O noua sarcina apare in calea Magului Negru.
Pentru majoritatea simplilor practicanti, afilierea la un Ordin sau Templu de Magie Neagra, desi este mult dorita, este nu mai putin intimidanta. El se intreaba daca nu cumva se va face de ras, daca fratii lui vor vedea cat de inept este si il vor intoarce din drum. Deasemenea el se gandeste la sarcinile si responsabilitatile care i se vor da, nestiind daca va reusi.
Aceste temeri sunt bazate numai atunci cand el chiar se pune pe cautarea unui astfel de Ordin. Se stie ca Magii Negrii nu-si anunta prezenta, nici nu solicita adeziune la grupurile lor. Practicantul va lua in calcul Templele si Bisericile “Satanice” sau poate chiar se poate uita la acele Ordine care l-au tutelat pe tanarul Aleister Crowley sau Austin Osman Spare, sau la acelea pe care acesti oameni le-au fondat ulterior.
Lumea intunecata care tocmai devenea comfortabila acum il uimeste complet pe Initiatul aspirant. El descopera ritualuri de grad si psihodrame care nu par a avea prea mult scop practic, ocult. El vede o ierarhie care este bazata mai mult pe vechime si servilism decat pe abilitatile oculte reale. In contactarea membrilor acestor Biserici, Loje sau Ordine rareori ii intalneste pe aceia cu aceleasi scopuri si viziuni ale Ascensiunii in Magia Neagra.
In ciuda frustrarii lui totale sau chiar a dezgustului fata de procesul de a gasi un grup la care sa adere, Initiatul aspirant nu observa ca el isi face legaturi si cel putin merge partial pe aceleasi Cai ca si unele din aceste Loje. Deasemenea, isi va limita cautarile, gasind implicit ceea ce-l atrage si ceea ce nu.
Uneori Magul se va alatura unei Loje oculte bine cunoscute si astfel va acumula experienta si abilitatea necesare pentru Ascensiunea lui. Cel mai adesea, va gasi un mic Templu care-l va ajuta in mod similar. Totusi mai sunt si acei cativa care nu se vor alatura nici unui grup, dar care se vor afilia cu altii cu perspective asemanatoare si vor invata unii de la altii. Fie ca realizeaza constient sau nu acest lucru, Practicantul s-a pierdut in acest proces si Initiatul s-a nascut.
Magul Negru / Vrajitorul
Magul Negru aspirant are un singur scop, indiferent in ce forma se manifesta: puterea. Acest scop este cel care creaza marea diviziune intre Negru si Alb. Acest scop singular este cel care-l duce pe Vrajitor in cele mai intunecate ritualuri si prin nebunie, in adancurile Iadului. Aceasta Putere e cea care-i catapulteaza tronul deasupra stelelor lui Dumnezeu.
Magicianul si-a petrecut ani din viata dezvoltandu-si abilitatile si cunoasterea si generand putere de a sta in sfarsit in Cercul ritualic si sa realizeze inimaginabilul. La aceasta etapa a cresterii, sunt foarte putine limite ale abilitatilor Magului Negru. Tot ce a vazut odata ca fiind atat de greu de a fi atins este acum in mainile sale.
De acum inainte nu mai exista gandul “oare va merge asta?”. Toata neincrederea a fost inlocuita cu repetitia succesului si a reusitei. Acum, tot ce este necesar este sa puna in actiune ceea ce a invatat si sa lasa Puterile Intunericului sa curga prin el fara oprelisti.
Magul Negru isi foloseste majoritatea timpului ca sa invete despre el si despre limitarile lui, sau despre lipsa lor. In loc sa stranga diverse obiecte decorative si lucioase, incepe sa stranga grimoare pline cu sigiliile si formulele care pot deschise portile Regatului Intunericului si sa reverse puterile Eternitatii.
In loc sa se straduiasca pentru acea cunoastere, tehnica si putere interna pentru a fructifica miracolul si Magia, Magicianul acum se straduieste spre a-si pune in valoare propriul Destin. El si-a dovedit siesi si uneori in mod terifiant fata de adversarii lui, ca el detine in mainile sale abilitatea de a-si trimite dorintele pe aripile demonilor cu succes devastator.
Vrajitorul poate chiar descoperi cu timpul ca aceasta putere incepe sa depaseasca dorinta lui. Se surprinde deliberand nu cum sa atinga un anumit scop, ci cum sa-si solicite imaginatia pentru noi si mai multe recompense fenomenale. Ceea ce poate fi ritualizat poate fi atins. Cand toate dorintele tale au fost indeplinite, ceea ce mai ramane este Tronul lui Dumnezeu.
Deseori are loc o accelerare intunecata care este puntea dintre Initiat si Vrajitor. Aceasta trezire este de regula provocata printr-un act de pura Magie Neagra, sau prin rezultatul cu succes al unei Lucrari Malefice. Cand realizeaza, prin experienta dura, ca prin decretul lui intunecat inima unei persoana poate se opri din a bate sau ca o viata poate fi ravasita dincolo de recunoastere, el de buna voie lasa in urma toate sansele iertarii Divine si trebuie sa accepte o religie fie a hasoului si a entropiei spirituale, fie a propriei autonomii malefice. Majoritatea celor care-si continua drumul pe calea Magiei Negre si Ascensiunii si-au accepat rolul de Zei ai Intunericului.
In acest moment adevaratul sadism spiritual se manifesta in Magul Negru. Setea lui pentru putere si Intuneric ajunge la o intensitate insatiabila, nici un act nefiind prea extrem, scopurile nejustificand mijloacele, ci deseori luand o importanta secundara ritualurilor grele care le aduc la indeplinire. Viziunea lui se distorsioneaza atat de mult pana cand nu mai se considera un locuitor al acestui plan, ci un observator obiectiv, urmarind bucuriile meschine si suferintele marunte ale celor din stramtoarea mainii sale stangi asa cum ar face-o un specator de pe Olimp.
El stie ca nu este Dumnezeu. Mai este si o alta cunoastere, totusi, inveselitoare si infricosatoare in acelasi timp, de care el nu este prea departe. Are loc o recunoastere subtila a faptului ca este la doar cativa pasi distanta de ultima treapta a Ascensiunii.
Maestrul
Negreala spirituala si pierderea sperantei pentru mantuirea pacatelor sale marcheaza Noaptea Intunecata a Sufletului Magului Negru, care este un proces vulcanic al initierii in cele mai Inalte mistere ale Magiei Negre. Odata ce totul este pierdut, iar sinele inferior e incinerat in inima infernului nuclear, ceea ce ramane este ceea ce este Etern.
Vrajitorul a infaptuit si a perfectionat fiecare forma de Magie ritualica, chemand spre manifestare vizibila chiar si cei mai incontrolabili Mari Demoni, constrangand umbrele mortilor, comandand legiuni de ingeri in Lucrarea lui sinistra si stapanindu-si imperiul cu o mana invizibila. E a devenit un vas al Puterilor Intunericului si acum influxul nu se poate opri. El descopera ca propria existenta a devenit un torent de putere si energie.
Magicianul isi va planifica un ritual pentru scopul dorit, doar ca rezultatele Magice vor fi atinse spontan inainte ca ritualul sa fie realizat. Acest lucru se va intampla din ce in ce mai frecvent si cu o mai mare usurinta de fiecare data, pana cand Magul Negru este scutit cu totul de necesitatea realizarii ritualurilor. Dorintele lui si telurile se precipita in manifestare fizica fara efortul lui constient, constiinta lui de Zeu preluand o mare parte din sarcinile zilnice.
Pentru Maestru ritualul este o poveste frumoasa fara vreo aplicatie practica. Universul se misca in numele lui, permitand puterii lui sa-l impinga spre Ascensiune. Aprinzand lumanari si chemandu-si aliatii demonici inca umple camera cu intuneric si rau electrizant, dar el descopera cu timpul ca acelasi lucru se poate realiza cu un gand sau cu o miscare a mainii. Vointa pura pulseaza prin el, fiecare rasuflare a lui si fiecare miscare a fiecarei celule din corpul lui este consacrata Lucrarilor Intunericului.
Intr-o maniera similara, cartile sunt de putin folos in instruirea Maestrului. El trebuie sa acumuleze cunostiinte direct de la Sursa. El trebuie sa stea in liniste si sa-si permita siesi sa invete despre univers chiar de la univers si sa invete despre sine prin el insusi. Nu se mai poate baza pe presupunerile marunte ale muritorilor de rand. Cartile pot inspira spre invatare, pot stabili un mediu psihologic propice pentru dobandirea unei viziuni mai clare, dar literele negre de pe pagini n-au nici o virtute prin ele insele.
Tot ceea ce Magul Negru stia odata ca este Destinul lui este cel mai adesea eradicat la aceasta etapa a progresiei. Pe masura ce Puterile Intunericului se revarsa prin el, ducandu-l pe taramurile purii Ascensiuni, el realizeaza ca nu stie nimic si trebuie sa se redescopere pe sine. El a dobandit control total asupra propriei fiinte in toate aspectele si astfel are putere asupra tuturor lucruilor; el a trecut prin Abisul spiritual si se descopera pe sine ca un nou venit intr-o lume straina.
III - Magia Neagra
Conform Satanismului Traditional, magia poate fi impartita in trei forme: magie externa, magie interna si magie eonica.
Magia Externa
Aceasta este magia rezultatelor sau vrajitoria si este Magia Initiatului. Ea insasi exista sub doua forme: ceremoniala si hermetica.
Ceremonia este magie ritualica – ceremonii si ritualuri in care sunt implicate mai mult de doua persoane. Magia ceremoniala se poate face pentru doua mari motive: pentru a crea/atrage si apoi directiona energie magica pentru un anumit scop(de exemplu, blesteme), sau de a reprezenta prin cuvinte si simbolism miturile/cunostiintele unei traditii particulare sau cult. Uneori, totusi, energia generata de un ritual simbolic poate fi directionata catre un scop precis – ca in Liturghia Neagra.
In general, ritualurile hermetice implica unul sau doi indivizi(‘Magia sexuala’ este de regula hermetica) si cel mai adesea se executa extempore. Ele necesita ca cei care le savarsesc sa posede sau sa fie capabili de a dezvolta in timpul ritualului o empatie cu fortele/energiile chemate, precum si posedarea dorintei necesare de a directiona aceste forte/energii. In contradistinctie, ritualurile ceremoniale sunt de regula scrise si atunci cand sunt savarsite se urmeaza un text fix, cu doar cateva variatiuni minore pentru a fructifica emotiile momentului.
Magia Interna
Aceasta implica folosirea unor tehnici magice pentru a modifica constiinta individului. Ritualurile de magie interna ‘deschid portile’ dintre cauzal si acauzal si schimba pereptia de la o constiinta de tip “ego” la una de tip “sine” si chiar mai presus de atat. In sens Jungian, magia interna produce ‘individuatie’ si conduce la Maiestrie.
Una din cele mai importante functii ale Ordinelor si Templelor organizate este de a-si pregati membrii pentru magia interna si de a le oferi ghidare pe parcurs.
Magia Eonica
Aceasta este magia Maestrului, a Stapanei Pamantului si a Magului si baza ei consta in intelegerea acelor forte care influenteaza masele pe o perioada lunga de timp. La un anumit nivel, magia eonica este alterarea/distorsiunea acestor forte; la alt nivel este ‘crearea’ unor noi energii si dispersia lor asupra Pamantului pentru a schimba evolutia constiintei planetare. Dintr-un anumit punct de vedere, aceasta este cea mai ‘neagra’ forma de magie.
Ritualurile se fac de obicei pe luna plina deoarece asta-l ajuta pe practicant sa vada atunci cand ritualul este executat in natura si in plus, confera atmosfera ritualului. Uneori, ritualurile sunt infaptuite in timpul sau in apropierea schimbarilor anotimpurilor – solstitii sau echinoctii – pentru ca atunci este emanata energie magica(datorita schimbarilor Pamantului) si aceasta energie poate fi folosita. Acelasi lucru se aplica si la lucrarile planetare – pozitia si conjunctia planetelor (calculate astronomic pentru orizontul observatorului si nu folosind acele tabele ‘planetare’ frauduloase date in majoritatea cartilor). Aceste energii planetare exist, dar sunt in general mici si au efect slab asupra ritualurilor facute corect. Majoritatea ocultistilor se amagesc cu privire la natura si la utilitatea acestor energii (acest lucru e cu precadere adevarat in ceea ce priveste Luna) caci este dificil sa dobandim o sensibilitate la acestea in societatea noastra protejata, tehnologica. In general, doar Initiatii (si cei inzestrati de la natura) poseda empatia necesara.
Totusi, dupa cum am spus, luna plina este correct asociata cu ‘lunatismul’ si posesia ‘demonica’ – precum oricine care a lucrat noaptea la spitalele de boli nervoase o poate certifica. Aceasta putere poate fi deasemenea folosita in timpul unui ritual.
Ritualurile de celebrare din Satanismul traditional sunt de doua feluri: 1) cele care exprima/manifesta energiile Satanismului (ex. Liturghia Neagra, Ceremonia Rechemarii) si acelea a caror savarsire distorsioneaza curentii Vechiului Eon 2) cele care creaza noi energii potrivite epocii Satanice care urmeaza, precum invocarea Zeilor Intunecati.
Liturghia Neagra este inca celebrata deoarece Nazaritenii (impreuna cu aliatii lor) sunt inca puternici si inca ne polueaza cu mizeria lor. Este inca principalul ritualul ceremonial executat in mod regulat de catre Templele organizate si precum toate ritualurile ceremoniale, ofera identitate Templului intaring legaturile magice si personale ale membrilor precum si contribuind la munca Printului Intunericului deoarece este un ritual de Magie Neagra.
Misterele celor Noua Unghiuri formeaza un aspect important al Magiei Negre autentice. La nivel fizic, noua reprezinta vibratii energetice – caci conform traditiei, un cristal in forma de tetraedru raspunde la vibratiile vocii la intensitatea si timbrul corect. In termeni simpli, cristalul amplifica puterea gandului si produce schimbari magice. Cuartul da cele mai bune rezultate, desi si spinelul poate fi folosit. Forma tetraedrica trebuie sa fie creata din roca bruta de catre un profesionist.
La un alt nivel, noua simbolizeaza(astfel reprezinta) progresia Eonilor si astfel energiile Eonice. Reprezentarea este aceea a celor noua combinatii ale celor trei substante alchimice principale peste cele sapte nivele fundamentale, aceste nivele fiind sferele ‘Pomului Wyrd’. Jocul Stelelor este o reprezentare fizica a acestor simboluri – cele sapte table sunt sferele, iar piesele sunt variatiunile alchimice. (Trebuie notat ca cele noua variatiuni principale care se extind peste cele sapte sfere deasemenea reprezinta un individ – constiinta lui, viata si wyrd-ul, destinul lui). Astfel, magia sau ‘vrajitoria’ Jocului Stelelor este o imitatie(de facture magica) a unui Eon sau a unui Individ a carui schimbare (miscarile din jocul stelelor) este manipulata de catre magician(‘jucatorul’ jocului). Jocul Stelelor are doua seturi a cate douazeci si sapte de piese: un set alb, celalalt negru, reprezentand cele doua aspecte ale Schimbarii cosmice(sau cauzalul si acauzalul). Aceste piese sunt imprastiate peste cele sapte table. Cele Noua Unghiuri deasemenea simbolizeaza cele sapte plus doua parti(sau sfere) care unesc universul nostru cauzal cu universul acauzal(sau ‘magic’). Sapte sunt sferele din Pomul Wyrd(zone de energie magica) si celelalte doua sunt Abisul (acolo unde cauzalul si acauzalul se intalnesc intr-un stasis temporal) si acauzalul insasi, care este chiar mai presus de Pom. Abisul, in sistemul septenar, se afla intre sfera Soarelui si cea a lui Marte, iar parcurgerea lui este sarcina Initiatului si geneza Stapanului/Stapanei Pamantului. Semnifica inceputul perceptiei acauzale. Cealalta forma importanta de Magie Neagra are legatura cu supravietuirea dupa moarte. Aceasta se poate face in doua feluri, in functie de scopul practicantului. Primul este transferarea esentei sinelui, in apropierea momentului mortii fizice, in alt corp fizic, asigurand astfel continuarea existentei pe plan fizic. Cealalta consta in trecerea portii acauzale – creand o existenta cu totul in dimensiunile acauzale. Prima implica gasirea unui corp pentru a-l poseda, iar a doua se aseamana cu crearea ‘corpului de diamant’ din unele scoli ezoterice ale Taoismului si de regula aceasta forma este intreprinsa de catre Initiat. Prima este uneori facuta doar ca o masura temporara sau daca destinul individului implica indeplinirea anumitor sarcini pe plan fizic.
Prima metoda presupune crearea unui puternic ‘dublu astral’ – prin incatantii si vizualizari si intarit prin acte de magie pe parcursul unui perioade de timp, de regula folosind un tetraedru de cristal pentru a asigura cantitatea necesara de energie magica. Astfel ‘dublul astral’ creat, aceasta energie este cel mai adeseaa stocata intr-un cristal pana la momentul transferului. Intre timp, trebuie sa fi fost gasit un donator – un specimen puternic si sanatos. Psihicul acestui donator este apoi infiltrat prin mijloace astrale si fizice. Transferul efectiv are loc in cadrul unui ritual in care atat donatorul cat si operatorul sunt prezenti(primul fiind hipnotizat sau sedat) – constiinta fiind transferata ‘dublului’ care apoi elimina psihicul slabit al donatorului.
A doua forma este de fapt urmatoarea etapa a evolutiei constiente si este scopul Initiatului.
Ceea ce este important de realizat despre Satanismul Traditional este ceea ce se intelege prin ‘Satan’. Satanistii traditionali nu-l vad pe Satan doar ca pe un simplu simbol al constintei de sine, ci mai degraba ca pe un reprezentant al acelor forte supra-personale aflate dincolo de psihicul individual. A-l vedea pe 'Satan' doar ca pe un simplu simbol personal - asa cum o fac unele grupuri 'Sataniste' recente - inseamna in primul rand a te induce in eroare in legatura cu natura fortelor cosmice, iar in al doilea inseamna sa faci (sau sa incerci sa faci) Magia Neagra 'moale', pasiva, sigura si lipsita de riscuri. A avea de-a face cu forte mai puternice inseamna a cocheta cu pericolul - psihologic si fizic. Satanistii traditionali vad in acet pericol un mijloc: cei puternici supravietuiesc si cei slabi pier; aceasta este o simpla reflectie asupra filozofiei Sataniste autentice, in contrast cu viziunea 'moale' aruncata in fata de 'Satanistii de duminica', care abunda in zilele noastre.
Satan - in Satanismul Traditional - nu este niciodata reprezentat pictorial si modul de a percepe manifestarile fizice(cauzale) ale Printului nostru este o experienta pe care fiecare Satanist o dobandeste prin mijloace proprii, inteprinzand ritualuri de Magie Neagra, in concordanta cu traditia intunecata.
Este important sa realizam ca numele de 'Satan' nu este numele Lui adevarat. Acesta e un epitet convenabil, deoarece este folosit pentru a numi o parte a naturii Lui. In realitate, nu exista nici un 'nume' real, din perspectiva prin care privim numele - poate doar o vibratie sonora (care nu poate fi mentionata aici) care-L cheama spre lumea si constiinta noastra. Intr-un sens pe care putini oameni il vor intelege, Satan este esenta acauzalului: forta cosmica a Haosului a carei intruziune in dimensiunile noastre cauzale sfarama entropia produsa de timpul liniar. Specia noastra are si a avut nevoie de simboluri pentru a facilita intelegerea si evolutia. Abisul distruge - sau creaza o noua specie, o noua 'minte' capabila de a functiona la nivele inaccesibile in mod normal acelora aflati pe o treapta inferioara. Si cel mai potent simbol al anumitor forte cosmice a fost si inca este Satan.
In realitate, Satan (care are un nume secret sau ‘autentic’ cunoscut de catre Initiati) se preocupa in general numai cu magia Eonica – schimbarea acestei lumi. Prin el, Maestrii si Maestrele lucreaza Magia Interna si prin Ordinele lor, Initiatii inteprind ritualurile de Magie Externa, in Gloria numelui sau. -
Magie si lacrimi
-
O conceptie gresita comuna pentru acei cativa care urmeaza Calea Sinistra, este ca aceasta le va face cumva vietile mai usoare, de exemplu prin faptul ca atrag anumite forte asupra lor, ei cred ca prin ‘maiestrie satanica’ vor evita traumele vietii. Simpla realizare a faptului ca lucrurile nu se intampla astfel este suficienta pentru a-l face pe practicant(sau in unele cazuri, chiar pe initiat) sa renunte cu totul la drumul lui magic. Aceasta se poate intampla din doua motive:
1)individul devine posedat si apoi deziluzionat de un ‘rol satanic’ (rolurile sunt folositoare doar daca sunt percepute ca mijloace pentru a atinge un anumit scop)
2) prin aceasta realizare, energiile Sinistre sunt revelate intr-o forma mult mai potenta decat o poate invoca jocul unui rol (aceste energii sunt totusi o culminare a acelui rol).
Simplu spus, Satanismul nu este o evadare din viata, ci o participare la ea. Provocarea de a trai viata ca o entitate autonoma, creerea unui stil de viata care sa urmeze intuitiv calea Destinului individual(prin acest proces Destinul devine, gradual, perceptibil la nivel constient) este prea tulburatoare pentru ca majoritatea rasei umane sa accepte acest lucru.
Si astfel ratatii se tarasc inapoi in mediocritate, absolviti de orice responsabilitate fata de propriile lor vieti. Degenerarea mentala si fizica urmeaza ca o modalitate de a usura vina pe care noul/vechiul lor stil de viata o incurajeaza in ei. Pentru cei/cele ce-si continua cautarea, ridicarea la nivelul provocarilor Caii Sinistre creeaza Adeptul si etapele urmatoare. Iar aceasta necesita o intelegere a fortelor care sunt in joc si cum ele toate contribuie la evolutia de sine.
Nimic din toate acestea nu inseamna ca un individ trebuie in mod deliberat sa distruga si sa creeze astfel de situatii – decat daca astfel de lucruri sunt vazute ca fiind benefice pe moment. Astfel de evenimente apar natural in virtutea traiului cu onestitate de sine si straduinta pentru excelenta de sine. Fiecare act va fi spontan si ‘sincer’ fata de propriul Destin.
Intelegerea este aceea care previne ca astfel de experiente sa fie in detrimentul progresiei. Traumele nu vor fi niciodata eliminate de vreun sistem magic. Pentru aceia care lucreaza in vederea initierii, este intelept sa vedeti cum traumele de fapt hranesc(printre alte lucruri) creativitatea si cum aceasta creativitate s-ar diminua daca o siguranta comfortabila – materiala si psihica – este asigurata asupra unui alt individ.
Aceasta situatie ar reduce obstacolele create din increderea de sine; aceste obstacole fiind catalizatori ai expresiei creative individuale. Este suficient sa va ganditi la continutul neinspirat al pieselor celor mai multi artisti odata ce sunt ‘patronati’. Viata devine prea usoara. Aceasta situatie in sine creeaza conflict dar multi esueaza in a intelege asta si aluneca intr-un hau al abuzului de sine. Aceasta creeaza conceptia gresita a “artistului suferind”.
Suferinta trebuie inteleasa caci in asta consta intelepciunea. Aceasta necesita un anumit tip de sinceritate pe care multi nu au curajul sa o exprime. A fi o victima sau un martir al suferintei va incetini, inversa si distruge procesul evolutiei de sine. De ce atat de multi dau gres in a intelege acest lucru evident?
A atinge cel mai mare succes posibil ar trebui sa fie mereu total dezirabil, insa individul trebuie sa ajunga la propriul concept al succesului si nu acela general acceptat.
-
O noua si numinoasa Arta
-
Realitatea prezentului este accea ca sentimentele si trairile personale, avand la baza relatiile, conflictele interne si/sau suferintele indivizilor, au fost descrise prin mijloace artistice si au reprezentat principalele teme ale acestora pentru mai bine de doua milenii. Sunt secole intregi de opere referitoare si create datorita iubirii si a relatiilor interpersonale – a problemelor vietii si societatii cotidiene – in literatura, muzica, pictura, arta dramatica s.a.m.d. Ceea ce era nevoie sa fie spus, scris sau exprimat despre aceste lucruri, a fost spus, scris si exprimat de numerosii mari artisti ai ultimelor doua milenii.
Ceea ce este necesar sa facem acum este sa construim pe aceste temelii – sa ne indreptam atentia spre exterior, in afara lumii interioare a psihicului nostru si in afara universului societatii cotidiene. Ceea ce este necesar este sa descrien si sa exprimam ceea ce este relevant pentru urmatoarea etapa in evolutia noastra, ca fiinte umane. Aceasta este etapa unor noi aventuri, a unor noi lumi si mijloace de trai, dobandite printr-o straduinta pentru atingerea acestui scop supra-personal.
De acum inainte viata personala va trebui sa-si poarte singura de grija – asta daca exista un scop numinos(din lat. numen, termen folosit pentru a descrie puterea sau prezenta unei divinitati / termen folosit pentru componentele irationale ale categoriei religioase „sfânt“, din care a fost eliminat continutul moral. 'Nostalgia paradisului' este un termen deasemenea folosit de Mircea Eliade pentru a facilita intelegerea numinosului. Aceasta idee se bazeaza pe teoria conform careia in fiecare persoana exista un fel dor pentru perfectiune sau paradis, ceea ce creaza o platforma pentru experienta numinousului) pentru aceasta straduinta. Pe scurt, mareata Arta a trecutului ne-a permis sa atingem nivelul de intelegere actual – ne-a condus spre individualizare, catre intelepciunea unei Initieri autentice, bazata pe o reconciliere a extremelor. Am descoperit si invatat sa ne cunoastem pe noi insine – si am descoperit unitatea, totul, care salasluieste dincolo de Umbra Sinelui. Am invatat ca suntem – sau putem fi - atat Distrugator cat si Creator, atat Lucifer, cat si Dumnezeu, deoarece am invatat necesitatea naturala a acestor doua forte ale creatiei si ale distrugerii si cum renovarea si renasterea provin din acestea. Acum avem nevoie si trebuie sa trecem peste toate acestea – caci orice altceva este nesanatos si este o pierdere de vreme, o irosire a vietii. Este de asemenea, negatia operelor acelor mari artisti care ne-au ingaduit aceasta intelegere.
Astfel, de acum incolo nu mai e nevoie pentru aceia care-si doresc sa devina mari artisti sa indure sau sa-si doreasca sa indure suferinte personale, pentru a le fi de folos in procesul de dezvoltare si intelegere, caci nu mai este nevoie ca invidizii sa-si descrie suferintele interioare, dezvoltarea personala si intelegerea lor personala prin mijloace artistice. Ceea ce ar trebui si trebuie inteles din punct de vedere personal, acum poate fi inteles rational printr-un act de vointa – printr-o intelegere constienta a acestor opere de Arta a ultimelor doua milenii.
Se simte nevoia existentei unei noi miscari artistice, cu totul altfel fata de ce exista in prezent – sau chiar mai multe astfel de miscari - care sa caute sa mearga dincolo de aceasta intelegere personala si care sa caute sa dezvolte noi forme de Arta pentru a exprima si descrie ceea ce trebuie exprimat si descris in taramul ideilor superioare, care se afla dincolo de aceasta intelegere personala.
Trebuie sa ne eliberam din aceasta lume cotidiana trecuta si sa dobandim o adevarata intelegere asupra necesitatii unei reale balante cu Natura Insasi.
Trebuie sa ne straduim sa evadam din aceasta planeta a noastra, mai intai prin viziuni artistice si vise, iar apoi in realitate practica pe masura ce vom ajunge la alte planete din alte sisteme solare.
Trebuie sa avem din nou mari viziuni, asa cum avem nevoie si de straduinta pentru a transforma aceste vise in realitate. Astfel, avem nevoie sa fim inspirati de maretie – avem nevoie sa visam si sa creeem noi civilizatii, noi ere, noi epoci, noi Imperii, sa exploram si sa descoperim pentru ca, intr-un final, sa ajungem sa creem o intreaga noua specie de fiinte superioare care sa-si foloseasca din plin potentialul.
In esenta, avem nevoie sa surprindem si sa exprimam insusi numinos-ul si sa-l modelam astfel prin opere de Arta unice. Orice altceva este nedemn de noi.
-
Maestria in magie
-
Reteta succesului atat in ritualurile ceremoniale, cat si in cele hermetice este de a restrange scopul ritualului la un scop foarte precis si inainte de ritual sa se gaseasca: a) o vizualizare simpla a acestui tel b) o fraza(care poate fi incantata/vibrata) care sa cuprinda scopul in cateva cuvinte. Aceasta fraza poate fi scrisa pe hartie(de ex: pe un pergament si intr-un cod secret al tau, sau intr-un limbaj "ocult" cunoscut) si incinerat ceremonial in timpul ritualului.
Scopul ritualului trebuie sa devina dorinta ta, iar ritualul este un mijloc prin care acesta dorinta poate fi indeplinita. Este esential, binenteles, ca aceasta dorinta sa fie puternica, iar tehnicile de magie sunt doar niste simple mijloace pentru ca aceasta dorinta sa fie fortificata si directionata.
Cea mai usoara tehnica de folosit si stapanit este frenezia. Aceasta are loc atunci cand iti induci gradual o stare, pana cand ajunge la un maxim de emotie si senzatie, iar ceremonialul ritualului este un mijloc pentru a spori aceasta senzatie, punand la dispozitie un cadru atat in spatiu cat si in timp. Intr-un ritual ceremonial, de exemplu, ar trebui sa folosesti texte fixe, pregatite dinainte ca mijloace pentru generarea(din interior) a emotiilor necesare, spunand cuvintele viguros si dramatic.
Daca dirijezi un ritual la care mai sunt si alti participanti, inainte de toate adu-i in starea mentala necesara caci aceasta ajuta la generarea unei anumite cantitati de energie magica, de exemplu, ii poti tine intr-o camera intunecata timp de 30 de minute inainte de inceperea ritualului. Este esential pentru tine sa pui in scena ritualul cat mai bine posibil, facandu-l un ritual memorabil. Intregul ritual, de la inceput pana la sfarsit trebuie sa fie cat mai emotionant.
Pentru a putea atinge si sustine asemenea emotie si dramatizare este nevoie de practica. Un bun magician va "juca" pentru congregatia lui precum un actor de la teatru: magia ceremoniala a fost dintotdeauna o Arta dramatica. Deasemenea, vrajitorul initiat (sau vrajitoarea initiata) se va folosi uneori si de unele improvizari in ritualurile ceremoniale si de aceea unele incantatii trebuie memorate in prealabil pentru a fi folosite atunci cand circumstantele o cer.
Ritualurile, atat ceremoniale cat si hermetice, necesita energie, iar tu esti scanteia care aprinde focul Prometeic. Pentru a genera aceasta scanteie este nevoie de efort, atat fizic, cat si mintal, iar la sfarsitul ritualului trebuie sa ai o senzatie de exaltare, dar si de oboseala: sa fii, de fapt, aproape de limita epuizarii. Daca nu esti, este putin probabil ca ritualul sa aiba succes. Acesta este unul din cele mai importante lucruri de tinut minte. Nu-i destul doar sa zici cuvintele si sa incerci cateva incantatii: trebuie sa pui suflet in ceea ce faci. Literalmente, trebuie sa te aduci aproape de starea posesiei, a nebuniei divine/diabolice, dar mereu in acord cu dorinta ta (scopul ritualului), oprindu-te putin inainte de abandonarea toala. Trebuie sa fii gata sa dansezi, sa sari, sa razi, sa plangi si sa tipi, dar trebuie sa fii capabil(a) sa te schimbi brusc: cultivand linistea dramatica si arta privirilor.
In cele mai multe ritualuri ceremoniale este una din sarcinile congregatiei de a se abandona: dansurilor, placerilor s.a.m.d., dar tu, ca maestru/maestra al ceremoniei nu poti, deoarece trebuie sa directionezi energiile descatusate. Exista un echilibru in orice ritual pe care numai experienta te invata si maestria necesita inteprinderea unor numeroase ritualuri pentru dezvoltarea aptitudinilor necesare.
Ritualurile functioneaza pe baza energiei: aceasta energie este directionata prin vizualizari sau incantatii/mantre dupa dorinta ta. Astfel, ritualul insufletit devine canalul sau "Poarta" care aduce un flux de energie acauzala in universul cauzal ("de zi cu zi"). Aceasta energie re-ordoneaza cauzalul, producand astfel schimbari.
Una din primele prioritati ale oricarui vrajitor aspirant trebuie sa fie obtinerea si mobilarea unei zone ca Templu si/sau sa gaseasca o locatie in aer liber potrivita. Mobilierul templului trebuie sa fie simplu, lasandu-se spatiu pentru miscari. Fii creativ(a) si individual(a) in creerea atmosferei potrivite pentru Templu. Nu folosi simboluri sau decoratiuni pe care tu insuti nu le intelegi/cunosti intelesul si care se leaga de o anumita traditie. De exemplu, un Satanist traditional autentic nu va folosi niciodata vreun simbolism cabalistic sau statuete/sigilii/unelte/obiecte de cult ale Aeonilor trecuti (ex: sumerian, egiptean). In schimb, trebuie folosita simbolistica Zeilor Intunecati (consultati lucrari precum "Codex Saerus" sau "Naos").
Este esential pentru tine sa simti ca faci parte dintr-o traditie vie, exclusiva, stapanind o cunoastere secreta pe care cei din afara nu o poseda si nici n-o inteleg. Pentru ca magia sa functioneze cu succes, sa fii exclusiv inseamna un plus de putere si carisma.
Dezvolta-ti abilitatea de incantare prin practica regulata si nu-ti fie teama sa folosesti cantece Latine. Ele nu sunt folosite doar pentru ca putini inteleg limba, ci pentru ca din toate limbile, Latina permite sa fie cantata cel mai bine conform cu principile cantecului ezoteric. A fost de asemenea limba folosita in Liturghia Neagra traditionala si putine incantatii netraduse au supravietuit secolelor. Acestea sunt printre cele care trebuie memorate pentru a fi folosite pe moment.
Exemple de incantatii:*Veni, omnipotens aeterne diabolus!
*Ad Satanas, qui laetificat juventutem meam.
*Pone, Diabolus, custodiam!
*Aperiatur terra, et germinet Abatu.
*Caligo terrae scinitur
Percussa solis spiculo
Dum Lucifer ex stella nascitur
In fedei diluculo
Rebusque jam color
Redit Partu nitentis sideris.
*Oriens Splendor
Oriens splendor lucis aeterne
Et Lucifer justitiae: veni
Et illumine sedentes in tenebris
Et umbra mortis.
*Diabolus
Dies Irae, dies illa
Solvet Saeclum in favilla
Teste Satan cum sibylla.
Quantos tremor est futurus
Quando Vindex est venturus
Cuncta Stricte discussurus.
Dies irae, dies illa!
*Sanctus Satanas
Sanctus Satanas, Sanctus.
Dominus Diabolus Sabaoth.
Satanas, venire!
Satanas, venire!
Ave, Satanas, ave Satanas.
Tui sunt caeli,
Tuea est terra,
Ave Satanas!
-
Evocare si invocare
-
Exista doua moduri pentru chemarea unei entitati sau pentru lucrul cu energie: "Evocarea" si "Invocarea". Evocarea (spirituala) presupune chemarea unei entitati (fie ea Demon, spirit, persoana decedata sau elemental) si entitatea se manifesta in exteriorul operatorului. Cand se lucreaza cu energie, energia este mereu in afara operatorului si niciodata in corpul lui/ei, neexistand niciodata vreo legatura sau conexiune directa intre cele doua parti.
Invocarea inseamna sa iei spiritul in tine. Entitatea efectiv intra in corpul operatorului. Un exemplu este invocarea unui Demon, in care Demonul vorbeste prin intermediul operatorului folosindu-i vocea pentru a comunica. De cele mai multe ori cand se intampla acest lucru, vocea persoanei in cauza se schimba, devenind mai adanca, mai puternica, mai groasa, sau diferita intr-un anume fel.
In timpul sesiunilor, de cele mai multe ori, mediumul este capabil sa produca o substanta numita "ectoplasma", un material luminescent care-i permite spiritului evocat sa se manifeste in mod vizibil. Aceasta este tot o forma de invocare deoarece exista o conexiune directa intre spirit si medium.
Exista multe tipuri de entitati. Demonii lui Satan, cand ne poseda, nu ne fac nici un fel de rau(cat timp ii tratam cu respect). Suntem pe deplin constienti, iar cand acestia vorbesc prin noi, realizam ce anume spunem si rareori este ceva fortat. Un individ nu va avea parte de lapsusuri sau pierderi de memorie, asa cum au parte cei care invoca entitati angelice. De cele mai multe ori, acesti ingeri se dau drept Demoni. Exista entitati care nu sunt de partea lui Satan si atunci cand sunt invitate "inauntru" (de regula sunt ingeri, dar pot fi si unele spirite malefice care vor doar "sa se distreze") vor prelua controlul(posesie totala) si vor face rau persoanei care le-a invocat si individul nu-si va mai aminti nimic din cele intamplate. Ei vor avea pierderi de memorie si mai mult sau mai putin probabil vor avea si alte probleme, cum ar fi lentoarea, starea de moleseala si lipsa poftei de viata. Satan nu are nici un motiv sa faca pe cineva sa uite un anumit lucru sau sa aiba pierderi de memorie pentru a ascunde ceva. Diletantii, oamenii care lucreaza in mod superficial cu ingeri si alte entitati astrale cu care nu sunt familiari pot intalni aceste probleme si apoi, binenteles, din ignoranta si prostie, ei dau vina pe "Diavol".
Din cauza unei lipse a informatiilor corecte(cunoasterea spirituala si magica au fost sistematic inlaturate si distruse de catre biserica crestina), majoritatea textelor de vraji si magick disponibile nu numai ca dau indrumari false, dar si instructiuni care pot fi foarte periculoase mai ales atunci cand se opereaza cu "magie neagra", cand se foloseste energia mortii sau alte forte distructive. Este o mare diferenta intre evocare si invocare. Cand invocam energie sau spirite, noi cream o legatura intre acel spirit/acea energie si noi insine. Evident, daca cineva foloseste energie distructiva, poate fi foarte periculos. Invocarea include si acumularea unei energii in suflet si descarcarea in aura sau in chakrele unei persoane. Astfel se creeaza o legatura(coarda, string) catre acea "victima".
Majoritatea vrajilor de distrugere esuate decurg astfel din cauza erorilor din partea magului. Mai sunt si alte motive, cum ar fi o victima cu o aura puternica care este capabila sa refracte energia negativa, sau victima se afla sub protectie spirituala, incheind cu proasta sincronizare din partea magului. Pot fi si alte motive, dar acestea din urma sunt cele mai comune. Chiar si magia benefica ("alba"), care se ocupa cu vindecarea, poate prezenta probleme magului care invoca energia inainte de a o concentra. De fiecare data cand energia e invocata, o puternica conectiune este stabilita. Evident, nici un om in toate mintile nu ar vrea sa se conecteze cu o boala. Daca magul lucreaza pe bani, putere personala sau alte aplicatii pozitive ale energiei, atunci invocarea este dezirabila. Aceasta se aplica si pentru vrajile pentru iubire si pasiune.
Trebuie sa cunoasteti diferentele atunci cand lucrati cu o vraja, caci ignoranta sau aplicarea gresita a acestora pot rezulta intr-o "intoarcere" a vrajii sau a altor rezultate nedorite.
De exemplu, evocarea energiei mortii: Magul avansat trebuie sa fie familiarizat cu aceasta energie. Energia mortii este prevalenta in cimitire, cavouri, locuri unde s-au purtat razboaie, batalii, unde au avut loc masacre, sau in alte locuri ale mortii. Energia aceasta este gri, sumbra si depresiva. Magul trebuie sa intre in transa, sa se inconjoare de aceasta energie folosind vizualizarea, intr-o bila sau o alta forma. Energia trebuie comprimata din ce in ce mai mult in aceasta bila (sau alta forma). Energia astfel formata poate fi apoi expandata sau contractata in functie de cum doreste magul ca aceasta sa fie "aruncata" asupra victimei. Daca este trimisa spre chakrele victimei, energia trebuie compactata la inceput si apoi expandata. Diversele variatiuni se pot folosi in functie de preferintele fiecaruia.
-
Adevaratul inteles si scop al Initierii
Dobandirea adevaratei Initieri este mai grea decat selectia si antrenamentul pentru o unitate a "Fortelor Speciale". Va voi explica de ce este asa, dar mai intai voi descrie ce inseamna Initierea autentica.
Un Initiat este un individ care a inteprins o cale Oculta si care, in urma acestei cautari, are urmatoarele abilitati/calitati:
a) o adevarata intelegere a domeniului ezoteric, ocult si o profunda cunoastere a acestuia.
b) deprinderi ezoterice - dintre care cea mai importanta este empatia: atat cu fortele naturale, cat si cu energiile "Oculte". Un aspect important al acestei empatii [o intelegere intuitiva a lucrurilor asa cum sunt ele in esenta] se leaga de fiintele vii si mai ales de specia umana.
c) un caracter unic, format prin experienta.
d) o filozofie de viata proprie, obtinuta prin descoperirea de sine si prin experienta personala.
Initierea rezulta in urma unei transformari, o transmutare a individului. Aceasta incepe la Inducere, fie aceasta ceremoniala sau hermetica [ca parte a unui grup sau pe cont propriu]. Este un proces intern al schimbarii si are loc la toate nivelele, psihic, magick, intelectual, psihologic si fizic. Este nasterea unui nou individ, ale carui indemanari, deprinderi, a carui cunoastere, intelegere si judecata nu sunt detinute de majoritate.
Schimbarile insele sunt un rezultat al sintezei, in urma unei reactii cu succes la o provocare are loc o evolutie a individului. Sau mai bine spus, in urma unei serii de astfel de reactii potrivite pe parcursul a mai multor ani. Un initiat accepta provocarea, se straduieste sa atinga un anumit scop si daca are succes, el creste in caracter, maturitate, cunostiinte s.a.m.d. Apoi se indreapta spre noi provocari, pana cand procesul este dus la bun sfarsit si Initierea este dobandita. Schimbarile se produc la toate nivelele mentionate anterior, psihic, magick (sau ocult), intelectual, psihologic si fizic.
In mod esential, calea spre Initiere este o cautare care presupune grele incercari, atingerea telurilor s.a.m.d. Mai mult, cautarea este individuala si implica experiente in lumea reala: nu doar "in minte" sau doar de "natura magica". Prin natura ei e solitara, presupune ca individul sa-si depaseasca singur piedicile. Daca unele incercari, provocari sau experiente nu sunt inteprinse si daca nu sunt facute pe cont propriu ? atunci nu are loc nici o realizare si astfel nici o Initiere autentica.
Natura experientelor, a provocarilor si a incercarilor necesare si faptul ca toate trebuie facute pe cont propriu, fara nici un ajutor, fac Initierea dificil de dobandit si reprezinta motivul pentru care adevaratii Initiati sunt rari, desi sunt multi cei care-si revendica aceasta realizare.
Revenind la exemplul mentionat mai sus, acela ca adevarata Initiere este mai dificil de dobandit decat selectia si antrenamentul cu success in cadrul unei unitati a Fortelor Speciale. Procedurile de selectie pentru o astfel de Unitate sunt grele si antrenamentul deasemenea. Dar individul care le inteprinde are un scop concret, bine definit, iar individul este impreuna cu altii: exista o camaraderie si o dorinta de a nu fi mai prejos decat ceilalti. Deasemenea, individul se afla intr-un mediu definit, de regula o tabara de antrenament cu Instructori si alti membrii ai Unitatii. Exista o "traditie" cu semnele ei speciale: o uniforma, o bereta, o insigna. Iar grijile de zi cu zi, mancare, imbracaminte, adapost etc., sunt asigurate (Cu exceptia, binenteles, a perioadelor cand au loc antrenamente de supravietuire, dar acestea sunt limitate ca timp si spatiu si fac parte dintr-un program, care este real si cunoscut...)
In contrast cu acestea, Initierea este mai degraba intangibila: pare sa fie "magica' si oculta; parca-i din alt taram. Mai mult, Initiatul este pe cont propriu si este, pentru cea mai mare parte din timp, in "lumea reala", avand responsabilitatea, la limita inferioara, de a se hrani si imbraca (si de a-si procura un adapost).
Dar mai sunt multe altele. Doar probele fizice pe care un Initiat aspirant trebuie sa le duca la indeplinire sunt, de fapt, mai dificle, mai aspre decat cele folosite la antrenamentele Fortelor Speciale. Sunt mai selective. Numai cei mai puternici, cei mai determinati reusesc sa le treaca. Adaugand acestor probe fizice multe altele care sunt necesare, cele intelectuale, magice, psihologice s.a.m.d, devine usor de inteles de ce Initiatii (cel putin cei autentici) sunt atat de rari si de ce fac parte dintr-o elita.
Binenteles, sunt multi, de fapt, sunt majoritatea, care se auto-intituleaza ocultisti ai unei Cai oarecare sau a niciuneia, care afirma ca aceste lucruri nu sunt necesare pentru ca Initierea sa fie obtinuta. [Imediat va voi descrie in detaliu care sunt aceste provocari.]
Acesti ocultisti sustin ca Initierea este de fapt una sau mai multe din urmatoarele:
(a) acumularea unei cantitati mari din ceea ce trece drept "cunoastere ezoterica", de exemplu, prin citirea multor carti si reviste si prin participarea la diverse intalniri/discutii/conferinte;
(b) primirea titlului de "Initiat", fie (i) de la o anume persoana in schimbul unor servicii (ii) prin inteprinderea unui "Ritual" scris/publicat pe cont propriu in urma caruia cineva poate sa se auto-intituleze Initiat;
(c) atingerea unei "iluminari" pe parcursul unei ceremonii/ritual/transa/comunicarea cu o entitate supra-personala/inteligenta extraterestra;
(d) a fi "ales" de cineva anume/o entitate/inteligenta extraterestra;
(e) a sta alaturi de scena oculta pentru atat de mult timp ca persoana in cauza simte nevoia sa se auto-intituleze Initiat.
Toate acestea sunt doar niste iluzii. Nu ma astept ca acest articol sa spulbere deziluziile si iluziile celor deziluzionati, pentru ca acestia au nevoie de ele si falsii Initiati vor continua cu fanteziile despre realizarile lor asa cum si multi indivizi vor continua cu povestiile despre apartenenta lor la diverse unitati ale Fortelor Speciale. Ceea ce face acest articol este sa prezinte adevaratul inteles si adevarata semnificatie a Initierii intr-un mod care sa nu fie deschis pentru false interpretari: sa reveleze, odata pentru totdeauna, iluziile Ocultistilor referitoare la cine sunt ei si astfel ce este cu adevarat necesar pentru o Initiere autentica.
Dintre probele pe care un Initiat trebuie sa le inteprinda cu succes, enumeram:
1) Cateva teluri fizice(si mentale) din care standardele minime sunt:
(a) mers 40 de km avand in spate un ghiozdan nu mai usor de 10kg in mai putin de 7 ore, pe un teren dificil, deluros; (b) alergat 30 de km in mai putin de doua ore si jumatate, pe un teren dificil, montan; (c) pedalat pe distanta de 300 km in 12 ore.
2) Organizarea si lucrul cu un grup ocult/ordin/secta/Templu de nu mai putin de 7 persoane, timp de cel putin 6 luni si inteprinderea cu regularitate a ritualurilor ceremoniale si hermetice.
3) Sa fi gasit si iubit(si probabil pierdut) cel putin un "partener magic" cu care sa fi lucrat atat in scopuri magice, cat si personale, pe o perioada de mai multe luni.
4) Dobandirea unei intelegeri si a unei maestrii in ezoterismul magick, extern si intern, prin lucrari practice intr-o perioada concentrata de timp, care sa dureze cel putin doi ani. Apoi, dupa aceasta, inceperea intelegerii a ceea ce este dincolo de magia externa si interna, ex: magia si procesele Aeonice .
5) Sa fi trait, in situatii reale, un pericol care sa implice posibila moarte a unei persoane.
6) Sa fi avut de infruntat multe si grele dileme de natura personala si "morala" a caror rezolvare sa fi depins de o alegere si care, in consecinta, sa fi adus o maturitate in perspectiva si o anumita tristete.
7) Sa fi petrecut cel putin 3 luni traind in singuratate intr-o zona izolata fara a comunica cu nimeni si fara nici un comfort sau distractie a lumii moderne.
8) Dezvoltarea intelectului prin stapanirea unui domeniu complex si abstract care pana la momentul actual sa fie necunoscut individului, de ex: logica simbolica, matematica superioara etc.
Cineva care nu a facut toate acestea (sau lucruri similare) pe cont propriu si care pretinde a fi un Initiat, este cu siguranta un mincinos, fie el constient sau nu de minciuna sa. Pentru prea mult timp, mincinosii (fie ei intentionati sau neintentionati ) n-au avut pe nimeni care sa-i provoace pe ei si versiunea lor simplificata a "Initierii".
Toate provocarile enumerate mai sus formeaza caracterul. Acestea sunt formative; ele creaza Initiatul. Iar cele mentionate sunt doar cateva din provocarile pe care un Initiat trebuie sa le experimenteze cu succes si sa triumfe asupra lor, mai sunt multe altele.
Nu exista nici o cale usoara, nici o scurtatura catre Initiere. Calatoria dureaza ani de zile si implica efort personal, descoperirea de sine, toate acestea, fara nici un ajutor. Implica succese si greseli si invatarea din propriile greseli. Dar mai degraba, in cea mai mare masura presupune o dedicatie si un studiu din experientele practice.
Cu toate acestea, trebuie retinut ca Initierea nu este sfarsitul calatoriei. Mai sunt etapele urmatoare, care necesita chiar mai multe experiente dificile si periculoase, care cer chiar mai multa sinceritate fata de sine. Deoarece, in mod conventional, Initierea este abia la jumatatea drumului de la Inducere si pana la scopul final, descris uneori ca poarta spre nemurire.
Cat despre Initiere, sunt multi cei care pretind sa fi atins etape superioare Initierii, care pretind a fi "Maestri" sau Mari Maestrii, sau chiar ultima etapa! La fel ca si majoritatea "Initiatilor", acestia sunt niste mincinosi, atat intentionati cat si neintentionati si vor fi demascati intr-un viitor articol iconoclastic.
-
Pareri preconcepute despre Satanism
-
" Satanistii sunt obsedati de jocuri RPG si de muzica heavy metal. "
Studiile asupra jucatorilor de RPG indica o inteligenta si o creativitate peste medie. Muzica heavy metal este foarte populara in randul tinerilor si nu numai. Desi exista multi satanisti care asculta aceasta muzica nu inseamna ca toti au aceleasi gusturi. Rock-ul este un fenomen, o forma de arta complexa, un gen de muzica care, decenii de-a randul, a schimbat perceptii, a daramat bariere si a influentat vietile a milioane de oameni de pretutindeni. In general rockerii, punkerii si metalistii sunt marginalizati fie pentru infatisarea adoptata, fie pentru ca gandesc altfel decat restul "turmei".
Muzica rock are atatea valente, incat ar fi o greseala sa judecam intregul gen dupa o singura ramificatie. Exista trupe care canta numai despre trairi, sentimente, despre fericire, dragoste si uitare, altele descriu locuri sau intamplari fantastice din trecutul indepartat sau din viitor, preluand chiar si teme S.F., in timp ce formatiile cu un sound mai greu de digerat fac referiri la religie, nationalism, idei filozofice, la idealuri marete si judeca, in termeni duri, problemele societii moderne, precum poluarea, proliferarea armelor nucleare, terorismul, dominatia corporatista, regimurile autoritare, pierderea libertatilor individuale, propaganda politica sau religioasa, coruptia si scaderea nivelului de trai. Altele pot avea un mesaj mult mai pesimist, negativist, referindu-se in mod direct la depresie, ignoranta, ura, violenta si la moarte.
Stephanie Pinder-Amaker, un psiholog renumit din Durham (SUA), a demonstrat ca muzica poate influenta starea psihica, deci ca are un caracter terapeutic. Mai mult, ea afirma ca, ascultand o muzica mai rapida decat intensitatea normala cu care ne bate inima, cum ar fi heavy metal-ul, marim intensitatea batailor inimii si astfel se creeaza un consum de energie. Rezultate asemanatoare s-au constatat si pe plante, experimentele aratand faptul ca plantele cresc mult mai mari si dau roade mai bogate daca li pe pune muzica rock. Atfel putem afirma ca muzica heavy metal are un efect terapeutic pentru persoanele furioase sau cu prea multa energie, dar si pentru cei ce sufera de depresii.
In loc de concluzie dorim sa facem o constatare: desi unii oameni afirma ca muzica rock ar fi un lucru rau, un element periculos pentru stat si societate, acesta prospera mai ales in tarile occidentale, in statele civilizate si bogate, devenind astfel un fel de barometru al stadiului de dezvoltare al unui stat. Muzica rock (incluzand metal-ul si punk-ul) are, intr-adevar un caracter violent, dar aceasta violenta nu este gratuita; ea are un scop, acela de a atrage atentia asupra unor probleme sociale, culturale sau politice. In concluzie, rockul este la ora actuala printre ultimele bastioane ale libertatii, un punct de intalnire pentru toate ideile si conceptiile, un mijloc de refulare, o modalitate de exprimare a gandurilor si a sentimentelor de orice natura. Este un gen muzical care trage niste semnale de alarma ferme, care spune lucrurilor pe nume si care va exista mereu in tarile libere si va fi folosit in continuare ca o arma in statele cu regimuri opresive si autoritare.
" Satanismul ii atrage pe cei care societatea i-a respins? "
Numai un om curios, inteligent si creativ poate fi satanist. Exista studii care arata ca implicarea in satanism imbunatateste respectul de sine, precum si unele abilitati printre care si cele sociale.
" Satanistii promoveaza comportamentul distructiv. Sunt tineri rebeli. "
Ca oricare alta religie, Satanismul poate avea atat efecte pozitive cat si negative asupra vietii unui tanar. Sunt cazuri in care tinerii au comis acte minore de vandalism; la fel si in crestinism, nu poti spune ca nu exista cazuri de vandalism in randul crestinilor. Ba chiar sunt mult mai numeroase. Nu exista o legatura concreta intre actele de distrugere si religia adoptata de un anumit individ.
Potrivit mass-media, cele mai obisnuite fapte comise de satanisti sunt profanarile de morminte, vandalismul, mutilarea animalelor si folosirea drogurilor. Intradevar, s-au intamplat cazuri in care adolescenti au comis astfel de fapte. Insa, foarte rar s-a ajuns la cazuri de mutilare a animalelor, sau chiar sa le omoare. In urma investigatiilor s-a aratat ca motivul faptei nu a fost unul de natura religioasa, ci de natura psihiatrica.
" Crimele satanice sunt o adevarata provocare pentru politie. "
Sunt asa zisi "satanisti" ce au comis crime, numarul lor este oricum foarte mic. Dar "crimele satanice" sunt ca si inexistente. Unii satanisti au avut o activitate criminala, la fel ca si crestinii, iudeii, musulmanii, dar nu este normal sa denumim o crima ca fiind "crima satanica", la fel cum nu ar fi normal sa numim crimele comise de crestini "crime crestine".
" Ritualul satanist include tatuarea cu simboluri pe pielea victimei, taindu-l, lasand sangele sa curga desenand apoi cu el pentagrame, scoaterea organelor si alte lucruri macabre. "
Nici un satanist nu a comis astfel de crime. A fost un caz acum multi ani, insa trebuie pus pe seama bolii mintale, nu a religiei. Credinta acestora ca sunt controlati de satana, este de fapt un element a psihozei lor. Trebuie tratati, nu trebuie pus asta pe seama religiei. Noi nu am spus niciodata "uite.. crima crestina" atunci cand ne-am uitat la tv si am auzit de o crima oribila comisa de un crestin. Faceti un studiu si o sa observati ca, de fapt, majoritatea satanistilor nu se implica in activitati criminale. In majoritatea cazurilor, crimele macabre au fost comise de crestini, musulmani, atei etc. In foarte putine cazuri, unul din "n" cazuri, un satanist comite o crima.
" Satanismul si abuzul de minori "
Pe parcursul timpului s-au tot facut si inca se fac numeroase afirmatii conform carora abuzul sexual al minorilor este o parte a ritualurilor, credintelor si practicilor satanice.
Satanismul adevarat este o cale, un drum sau metoda pentru dezvoltarea individului. Ritualurile pot fi si deseori sunt o parte a acestuia, dar toate aceste ritualuri se conformeaza unor tipare bine-definite: scopul lor este acela de a dezvolta cunoastere de sine si de a facilita insusirea unor anumite abilitati "oculte". In mod firesc, unele metode si ritualuri se leaga de individul care traieste anumite senzatii si bucurandu-se de anumite placeri.
Totusi, luand in considerare scopul Satanismului (acela de a permite obtinerea de catre individ a intelegerii magice si personale, promovand astfel evolutia si disciplina de sine), aceste experiente presupun o alegere sau decizie constienta din partea individului. Aceasta face ca Satanismul sa fie o cale a adultului - pentru Satanismul autentic, traditional, care nu se preocupa nici de prozelitism, nici de "coruperea" altora fara consimtamantul lor. Inca odata trebuie sa spunem ca telul este ascensiunea individuala, pornind de la o decizie constienta si libera a individului - orice altceva nu este nici Satanic, nici magic. Liberul arbitru este o parte integranta a tuturor cailor Oculte autentice:
Initierea inseamna libertatea de a alege, decizia de a incepe o cautare interioara. In lipsa libertatii de alegere nu se poate vorbi de o Initiere autentica - indiferent ce cale este urmata. In concluzie, nu se poate pune problema unei "Initieri copilaresti" - si nici a participarii minorilor sub o anumita varsta (de regula aceasta este varsta de 16 ani) la ritualurile de magie. Se poate vorbi insa, in cadrul Satanismului Traditional, despre o simpla dedicare a nou-nascutilor in calea intunericului, facuta de parintii acestora. Aceasta presupune numirea unor demoni pazitori care sa aiba grija de copii.
Prin urmare, nu exista si nu pot exista asemena lucruri precum abuzul "Satanic" al minorilor: nu exista o initiere a copiilor si nu este permisa participarea la ritualuri a minorilor sub o anumita varsta si nu exista nici un abuz, nici al adultilor, nici al minorilor. Dupa cum am mai spus, Satanismul se preocupa de obtinerea de catre individ a auto-controlului, a disciplinei si a cunoasterii de sine.
Cel care comite abuzuri este indeosebi purtat de impulsuri inconstiente. Acestia pot incerca sa-i manipuleze si sa-i controleze pe cei mai susceptibili, dar nu se pot controla pe ei insisi. Pe scurt, sunt slabi, niste indivizi patetici care se ascund in spatele unei "masti" sau a unui "rol". Acesti oameni nu sunt Satanisti, ci mai degraba rebuturi. Satanistul aspira la auto-perfectionare: la cunoastere...
Imaginea Satanismului creata de mass-media este o minciuna - un mit inventat si alimentat de cei care au interes in mentinerea acestuia. Religiile organizate si indivizii sub-dezvoltati au nevoie de astfel de mituri, la fel cum au nevoie de dusmani stereotipi: numai prin astfel de metode pot astfel de oameni si de religii sa supravietuiasca si sa prospere. Multi cred, cu certitudinea pe care o aduc credinta oarba si fanatismul, in astfel de mituri legate de Satanism si despre abuzul ritual al copiilor.
Toate cele prezentate mai sus demonstreaza ca abuzul "satanic" al copiilor este un mit. Insa adevarata intrebare se leaga de atitudinea oamenilor (fata de necunoscut) si de increderea lor in ideile rationale, logica si dezbatere. -
Legalizarea Satanismului
-
Probabil ca ati auzit vorbindu-se, in ultima vreme, despre o asa zisa incercare de "legalizare" a Satanismului in Romania. In acest sens, trebuie sa lamurim cateva aspecte. In primul rand, nu este vorba de o "legalizare", deoarece la ora actuala Satanismul nu este ilegal, asa cum se speculeaza pe diverse forumuri de discutii. Nicaieri in Europa nu exista conceptul de cult interzis. Binenteles, unele practici pot fi interzise, dar nu si cultele in sine. In cazul de fata este vorba de demersul pentru recunoasterea oficiala a Satanismului in Romania ca asociatie religioasa sau cult.
Pentru ca un cult sa fie recunoscut de stat trebuie sa aiba ca numar de adepti minim 1% din populatia tarii(asta insemnand cam 220.000 de mii de oameni), dar inainte de asta trebuie sa fi functionat timp de cel putin 12 ani ca asociatie religioasa.
Pentru ca o grupare sa fie recunoscuta ca asociatie religioasa, trebuie mai intai inaintata o cerere scrisa catre Ministerul Culturii si Cultelor, cerere care sa contina diverse informatii referitoare la descrierea asociatiei, a credintelor, a ritualurilor etc. Printre altele, trebuie precizata structura ierarhica, dar Satanismul este, prin definitie, descentralizat, lipsit de ierarhie. In plus, nu se poate pune problema existentei unei autoritati religioase, asa cum exista in cazul religiilor organizate. Satanismul nu cauta nici o forma de recunoastere oficiala asa cum nici nu încearca sa devina respectabil. Mai degraba Satanismul "functioneaza" si trebuie "sa functioneze" in cea mai mare masura într-o maniera "clandestina". "Recunoasterea oficiala" înseamna ca o persoana sau o organizatie isi acorda un fel de "statut" si astfel îsi asuma atât în teorie cat si in fapt, o "autoritate" si o structura organizatorica care sa o sustina. Aceasta autoritate si aceasta structura înseamna adepti, supusi, contrazicand astfel esenta satanismului. "Respectabilitatea" înseamna o pozitie morala în concordanta cu cea a momentului - aceasta fiind o etica restrictiva, precum si o limitare a actiunii la ceea ce se considera a fi "acceptabil" de catre "societate".
Deasemenea, recunoasterea oficiala si respectabilitatea înseamna ca autoritatea auto-proclamata recunoscuta devine sau se doreste a fi respectabila, stabilindu-si propriile limite: exista o "proscriere" a altor grupuri si toate din multele capcane ale conformitatii de turma; triumful aparentei peste esenta. Pe scurt, iluzionarea altora, mai degraba decât eliberarea lor.
In plus, exista in Legea Cultelor un articol care poate fi usor de interpretat si anume:
(2) Libertatea de a-si manifesta credinta religioasa nu poate face obiectul altor restrangeri decat al celor care sunt prevazute de lege si constituie masuri necesare intr-o societate democratica pentru securitatea publica, protectia ordinii, a sanatatii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.
Morala publica este, evident, morala crestina, iar Satanismul si morala crestina se exclud reciproc, Satanismul fiind, prin definitie a-moral. In acest fel se poate bloca orice astfel de cerere. Poate ca exista si unele avantaje, dar o astfel de organizatie, daca ar exista (precum Church Of Satan sau Temple Of Set in SUA), ar fi in contradictie cu principiile Satanismului traditional.
Satanismul nu este si nici nu poate fi vreodata, o religie si nici doar o "filozofie". O religie înseamna acceptarea autoritatii, structura rigida a unei "Biserici" sau un "Templu", precum si o dogma unificata (in cele din urma rezultand in schisme si pretinderea autenticitatii). Atitudinea religioasa este antiteza a ceea ce este satanismul cu adevarat - caci satanismul este un mod de a trai, un mod de a experimenta, în timp ce religia abstractizeaza, limiteaza demersurile si moralizeaza. Pe scurt, un satanist se cufunda în realitate, fara nici un suport (moral, psihic sau uman) în timp ce o persoana religioasa are aceasta realitate prescrisa de dogma si autoritate si este sprijinit de o "Biserica", membrii sai si atitudinile lor. Satanismul este o afirmare extatica a existentei.
